Robert Negoiță, nepotul Securității. Mitoman, arivist, plagiator, tupeist

0
44

Robert Negoiță, imaginea tupeului și-a mitomaniei în România. Datorii imense la stat. Agramat de elită, ajuns doctor în drept la Academia de Poliție cu o lucrare plagiată de la prima până la ultima frază. Pupat în fund de presă pe banii cetățenilor. E posibil că până și Firea sau Piedone să se mire cum îl alege lumea pe acest Negoiță.

Bun venit la Starea Impostorilor, ediția 53.

Starea Impostorilor este un produs independent al Asociației Casa Bună. Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către contul: ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304 – banii vor fi folosiți în exclusivitate pentru producția și promovarea episoadelor, iar în cazul improbabil al unui profit vor sprijini Grădinița Bună – proiectul de grădiniță pentru 90 de copii din familii foarte sărace care nu ar ajunge niciodată la grădiniță.

Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.

Lasă un răspuns