Extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore a avut un ecou imediat în rândul companiilor aeriene interesate să iniţieze zboruri spre şi dinspre Braşov.
Conducerea administrativă şi executivă a Aeroportului Braşov este în contact permanent cu operatori aerieni importanţi la nivel european, pentru a definitiva noi destinaţii în intervalul de operaţionalizare aprobat.
Vineri, 19 ianuarie, la sediul Aeroportului Braşov a avut loc o întâlnire de lucru cu general managerul LOT Polish Airlines, Jakub Malecki, la care au participat Şerban Todorică-Constantin, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Albu, directorul general al AIBG, Ştefan-Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al AIBG, Florin Manta, directorul DSNAR Arad, alături de managerul firmei Kronaero, Ciprian Oprescu, şi alţi oficiali, întâlnire care a fost facilitată de consulul onorific al Republicii Polone la Brașov, Janusz Wiesław Szaliński.
La finalul întâlnirii, participanţii au concluzionat că Aeroportul Braşov este în atenţia operatorului polonez, urmând ca în perioada următoare să se stabilească aspecte concrete ale unei viitoare colaborări.
„Am fost, sunt şi o să fiu întotdeauna alături de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, deoarece încă din primul moment în care am început să activez în administraţia publică, am asociat vorbele cu faptele. Din punct de vedere istoric, relaţia dintre România şi Polonia este supranumită «Alianţa inimilor, un singur popor cu două drapele», şi orice revenire la spaţiul polonez reprezintă pentru mine o plăcere deosebită. Am participat la această întâlnire pentru a întări coerenţa între ceea ce se spune şi ceea ce se face pentru a construi încredere şi stabili temelia relaţiilor sănătoase. Împreună cu conducerea AIBG punem la bătaie idei constructive şi flexibilitate în situaţii win-win pentru cel mai deosebit centru de dezvoltare, Braşov”, a declarat preşedintele CJ Braşov Şerban Todorică-Constantin.